Comunicat de presa post-eveniment - "Gala Star Of Hope Romania 2017"

Aseara a avut loc Gala Star of Hope Romania 2017, in cadrul campaniei OM BUN, ITI MULTUMESC, și a insemnat sprijin pentru continuarea programelor de terapie recuperatorie și pentru cele de tip after school pentru cei peste 600 de beneficiarii Fundației Star of Hope Romania. Gala Star of Hope Romania 2017 a celebrat atât Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilități (3 decembrie), cât și Ziua Mondială a Recunoștinței (24 decembrie).

Evenimentul a fost transmis in direct de catre TVR Iasi, partenerul media principal, dar si in mediul online de către Radio Armonia.

La eveniment au fost prezenți Lennart Eriksson (presedinte Organizatia Star of Hope International (Suedia), Michael Sumpter (om de afaceri si fondator al Organizatiei E.C.H.O. din Marea Britanie), Mihai Chirica (primar al municipiului Iasi), autoritati, oameni de afaceri dar si personalitati culturale.

Amfitrioana serii a fost Irina Păcurariu, apreciata jurnalista si realizatoare tv. Grupul Coral al Liceului Filadelfia din Suceava a deschis evenimentul oferind atat un moment artistic cat si o contributie financiara din partea elevilor liceului Filadelfia Suceava pentru copiii cu dizabilitati din proiectele Star of Hope Romania. Eusebiu Toma, tanarul orb student la Conservatorul iesean, a emotionat pana la lacrimi intreaga sala cantand la mai mult de 5 instrumente. Cele mai asteptate momente ale Galei au fost concertul artistei Alexandra Usurelu și recitalul cvartetului vocal The Vocals. De asemenea, in cadrul Galei, realizatorii emisiunii FĂRĂ PREJUDECĂȚI (emisiune realizata la TVR Cluj si premiata la New York de catre ONU pentru model de incluziune sociala) au trimis un mesaj video celor aproape 400 de oameni prezenți in sala Teatrului Luceafarul Iasi. ( vezi fotografii )

Pe parcursul derularii evenimentului, Aurora Vatamaniuc - presedintele executiv al Fundatiei Star of Hope - a multumit tuturor sponsorilor și partenerilor care au sustinut si continua sa sustina proiectele Star of Hope Romania in cele 13 Centre - atat pentru copii cu dizabilitati cat si pentru copiii devaforizati de saracie.

In semn de recunostință si apreciere pentru sustinerea parteneriatului pentru incluziune sociala a copiilor cu dizabilitati sau foarte saraci, Fundatia Star of Hope Romania a oferit Diplome de Excelență pentru:

  • Primaria Husi - care sustine de 14 ani Centrul de Zi Star of Hope Husi
  • Primaria Dorohoi - care a sustinut Centrul de Zi Star of Hope Dorohoi pentru copii cu dizabilitati prin oferirea gratuita a spatiului atat in sediul Gradinitei nr 9 Dorohoi cat si in noul sediu.
  • Organizatia E.C.H.O (MB) - pentru mai mult de un deceniu de parteneriat in vederea sustinerii Centrului si Asociatiei de Părinți ”Ne Trebuie Speranta” din Botosani.
  • FONSS si VOCEA ONG - pentru activitatea desfasurata cu scopul sustinerii organizatiilor neguvernamentale din N-Estul Romaniei.
  • DGASPC Iasi, DGASPC Vaslui, DAC Iasi - pentru sprijinul oferit in desfasurarea proiectelor Star Of Hope Romania
  • Societatea română de Audiologie - dr. Sebastian Cozma - pentru modelul de buna practica in incluziunea sociala a copiilor cu dizabilități
  • DAL Consulting - dna Angela Manea - pentru modelul de buna practica in incluziunea sociala a copiilor defavorizați din proiectele Star of Hope Romania
  • Partenerilor Happy Sound, Grădinița pp 16 Iași, Colegiul ”Costache Negruzzi” Iasi, ISJ Iasi, Colegiul ”Richard Wurmbrand” Iasi - pentru implicarea in sustinerea unor copii, grupuri de copii sau a unor activități din proiectele Star of Hope Romania
  • SPONSORILOR MEDIA ROM GROUP, FOCALITY, MESOPOTAMIA, QUARTZ MATRIX, FRAROM INTERNATIONAL, PRIMA CAR, GFK, APAVITAL, PRO INVEST, NEXUS MEDIA, NICHI BY CRISTINA NICHITA, FARMACIA ARIS, KOSAROM, DAL CONSULTING, FANBRAND ASIG, SYNLAB pentru generozitatea si promptitudinea cu care sprijina copiii cu dizabilități din Centrele Star of Hope Romania
  • MESOPOTAMIA - pentru consecventa si generozitatea cu care aceasta companie se implică în sustinerea copiilor din proiectele Star of Hope Romania, in calitate de sponsor de 5 STELE.

Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi, a oferit recunoasteri oficiale pentru activitatea desfasurată in Romania pentru copiii defavorizati dlui LENNART ERIKSSON, presedinte Organizatia Star of Hope International (Suedia) si dlui MICHAEL SUMPTER, presedinte Organizatia E.C.H.O (MB).

Evenimentul caritabil Gala Star of Hope 2017 a fost posibil datorita partenerilor principali: Primaria Iasi, Camera de Comerț și Industrie Iași, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Federația Organizațiilor de Părinți care au copii cu Dizabilități.

Partenerii media ai Galei au fost: TVR Iasi, TeleMoldova, Ziarul de Iasi, IasiFun, Revista Glare, Radio Iasi, Radio Armonia, Viva Fm, Radio Hit, Agora Press.

Fundatia Star of Hope Romania multumeste tuturor partenerilor, sponsorilor si partenerilor media, pentru sustinere, in numele celor peste 600 de copii din proiecte si al părintilor acestora!

Despre Fundația Star of Hope Romania:

  • peste 26 de ani de activitate în slujba copilului
  • 6 CENTRE DE ZI pentru pentru copii și tineri cu dizabilități Iași, Bârlad, Botoșani, Dorohoi, Suceava, Chișinău
  • 7 CENTRE DE ZI pentru copii aflați în situații de risc de abandon familial și școlar în Murgeni (jud. Vaslui), Babadag (jud. Tulcea), Pantelimon (jud. Ilfov), Valea Seacă (jud. Bacău), Huși (jud. Vaslui), Dimăcheni (jud. Botoșani), Botoșani
  • intervenție și sprijin material, moral și financiar pentru părinții și familiile copiilor din proiecte
  • sesiuni de informare/instruire a cadrelor didactice din comunitate privind modalități de lucru cu copilul cu dizabilități/copilul aflat în risc de abandon școlar sau familial
. © 2013-2017 Star of Hope Romania