Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor.

Star of Hope Dorohoi: Vizită în cadrul programului „Şcoala Altfel” primită de la elevii CN „Grigore Ghica”

Scoala altfelIn săptămâna dedicată „Şcolii Altfel”, copiii din cadrul proiectului Star of Hope au fost vizitaţi de 25 elevii de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” pofilele Ştiinţe Sociale şi Filologie clasele a IX a şi a X a şi un elev de la Şcoala Spiru Haret cl a VIIIa C. Elevii au fost insoţiţi de prof. consilier Carmen Mihalache, prof. Cristina Apetrea şi prof. consilier Robert Lupaşcu.

Activitatea a inclus mai multe momente: arterapie, jocuri, cântece pentru copii de grup, iar Andrei Câşlaru i-a incântat şi antrenat pe copiii cu câteva melodii creaţie proprie acompaniate la chitară. Am fost impresionate să vedem implcarea copiilor de la liceu şi dorinţa lor de-a lucra cu copii alfel decât ei. Ne-am dat seama cât de importante sunt astfel de intalniri deoarece dezvoltă in ei spiritul de-a empatiza cu semenii lor, de-a fi buni , ingăduitori şi chiar de ai direcţiona in viaţă spre o meserie.

 

Iată câteva din mărturisirile lor:

„Copiii sunt o minune dumnezeiască iar viaţa alături de ei este o viaţă implinită indiferent de condiţia pe care ei o au. Participarea la această activitate a fost pentru noi cadrele didactice şi elevii o experienţă din care am invăţat că toţi copii au aceleaşi drepturi care ar trebui respectate, indiferent de situaţia in care se află şi să-i primim printre noi cu braţele deschise. Putem striga tare : Sunt şi ei oameni ca noi.”(prof. Istorie Cristina Apetrea)

„A fost pentru prima dată când am participat la o activitate cu copiii care au nevoi special. A fost o experienţă foarte interesantă şi nouă. Am realizat că uneori zâmbetul unui copil , o simplă atingere a lor, te poate face să vezi altfel viaţa, te face să preţuieşti viaţa aşa cum este ea deoarece viaţa este un joc plin de secrete. A fost o experienţă pe care vreu să o mai repet dacă am ocazia.” (Amarie Alina cl.IX E).

„De 4 ani nu m-am mai distrat atât de bine. Mulţumesc pentru aceaste momente deosebite.“ „Ce copii speciali ! Au o inimă bună incât ar impresiona pe oricine! Voi privi cu alţi ochi realitatea.” (Botoşineanu Bianca cl. a IX a F)

„Să fiu aici a fost o experienţă nouă. Am intalnit oameni speciali, un loc special, copii speciali şi de-a drepul minunaţi. Mi-a plăcut să cânt aici şi să observ că dacă pentru unii viaţa trece fără să aibă timp să se bucure de ea , aceşti copii ştiu să aprecieze fiecare moment şi să preţuiască puţinul pe care noi fiecare il putem dărui” (Căşlaru Andrei - Şc. Spiru Haret cl. VIII C)

. © 2013-2017 Star of Hope Romania - Declaratia de confidentialitate