Din patul rece al orfelinatului, în băncile Universităţii
sau
Minunile există, dacă ai oameni buni în preajmă
Lumea îi spune ca seamănă cu Mihai Răzvan Ungureanu. Îl cheamă într-adevăr Răzvan şi, când era mic, îl chema şi Ungureanu. Astăzi, însă, numele lui e Răzvan Ştefănescu. Veţi întreba, poate, de ce? Pentru că, atunci când avea 7 ani, a fost adoptat din Leagănul de copii Fălciu, judeşul Vaslui
Povestea lui Răzvan începe în secţia Distrofici a Spitalului Vaslui şi continuă într-un orfelinat…
Din cauza deficienţei fizice cu care s-a născut, Răzvan a fost abandonat de către părinţi. Destinul a făcut, ca în ofelinat, să o întâlnească pe cea căreia avea să-i spună, pentru tot restul vieţii „mamă”. Elena Ştefănescu era pe atunci membră a echipei Fundaţiei „Star of Hope” România şi avea în grijă copiii abandonaţi în orfelinat. Ea a fost cea care s-a ataşat necondiţionat de băieţelul blond, cu picioarele şi mâinile strâmbe. Deşi medicii nu dădeau nicio şansă micuţului, Elena Ştefănescu s-a încăpăţânat sa lupte până la capăt. Nu reuşea de una singură, dacă nu ar fi fost ajutată de Fundaţia „Star of Hope” România. Pentru că au urmat 6 intervenţii chirurgicale la ambele picioare şi perioade grele de recuperare şi ore lungi de terapie. La trei ani și jumătate, Răzvan începea să meargă pe propiile picioare. Se plimba cu tricicleta, se juca cu mingea, chiar dacă nu era campion la alergat. Şi foarte curând avea să se întâmple cele mai frumoase minuni din viaţa sa: un nume nou, o mamă şi o altă viaţă. A mers la gradiniţă, la şcoală, la liceu.
Astăzi este student la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică aplicată. Îşi doreşte sa ajungă informatician, să lucreze pentru copiii cu dizabilităţi. Pentru că ştie cel mai bine ce înseamnă pentru un astfel de copil să stai în spital, să urci în autobuze care nu opresc lângă trotuar, să mergi în fiecare an la comisie pentru a obține certificat pentru grad de handicap, să fii respins, să cauți locuri cu cale de acces pentru cei cu dizabilitate fizică.
Dacă cineva îşi imaginează că povestea lui Răzvan e doar lapte şi miere, atunci e bine de adăugat că mama lui Răzvan e o mamă singură care luptă din greu pentru ca fiul ei să poată termina studiile universitare şi să poată ajunge un om independent, care construieşte viaţa pe propriile picioare, cu propriile mâini, chiar dacă acestea sunt strâmbe.
Nevoi
Răzvan este student și în fiecare zi se deplasează la Universitate cu taxiul. Pentru aceasta are nevoie de aprox. 100 euro pe lună. Credem că cea mai mare nevoie în prezent este școala de șoferi pentru mașină adaptată și un autoturism adaptat.
Răzvan își doreste o mașină pentru a fi independent. Acum a venit timpul ca el să se descurce singur și să nu mai depindă de alte persoane și de mijloace de transport în comun. De nenumărate ori a întâmpinat dificultăți, căzând la urcarea și coborarea din mijloc de transport cu rampa adaptată.
Pentru școala de șoferi ar avea nevoie de 300 euro și pentru achiziționarea unui autoturism adaptat are nevoie de 5000 Euro.
Video
{youtube}http://www.youtube.com/watch?v=GiRhghfWyX8&feature=youtu.be{/youtube}