Teodora Iftime
Teodora este o fetiță cu Sindrom Down care anul acesta împlinește 7 ani. Din păcate, nașterea ei nu a fost un prilej de bucurie pentru ...
17
iun.
Au nevoie de ajutor
17
iun.
Povestea lui Darius
Familia Cazacu este o familie numeroasă cu 5 copii. Ei locuiesc într-un sat la granița cu Republica Moldova, la 30 km de Iași. Soții Cazacu sunt niste părinți deosebiți ce se implică activ în creșterea și educarea copiilor. Încă de când Darius, penultimul copil, a început să meargă și să exploreze spațiul înconjurător, ei au putut observa că este diferit în dezvoltare față de ceilalți frați mai mari. Pentru început au contactat medicul de familie și apoi medicul neuro-pshiatru, unde a primit diagnosticul de autism. Au primit recomandări și tratament însă au observat că evoluția băiatului nu este cea dorită de ei. Anul trecut a fost prima noastră întâlnire cu Darius. Un baietel curios cu ochii mari, căprui și are o mare preferință pentru cărți.
Împreună cu părinții am stabilit ca Darius să participe, pentru început, o zi pe săptămână la programul de grup și trapie individuală. După 3 luni de terapie, Darius s-a adaptat bine la grup și participă, cu suport, la jocurile de interacțiune. A învățat să-și aștepte rândul, să mănâce la masuță cu ceilalți copii și să ceară atunci când vrea la toaletă.
17
iun.
Familia Romanet
Familia Romanet are un singur copil, el fiind diagnosticat cu epilepsie. Ei locuiesc în apartamentul părinților mamei, împreună cu buni...
21
ian.
Nicoleta Bahnar
Se duce repede spre pat. Un pat dintr-un cadru de lemn, fără margini şi cu o saltea albastră mai mare decât el pusă deasupra. Trage o pătură albă pe sora ei cea mai mică. E la vreun an jumătate. Stă pe o pernă mare, cu faţa în sus şi priveşte spre tavanul placat cu bucăţi de carton îmbibat de apă, ce stă la 1 m de ea. „Să nu îi fie frig!” spune cu glas pierdut, Nicoleta. Lângă ea, pe pat, celelalte trei surori apropiate ca vârstă stau sub o patură în carouri. Dorm liniştit, fără perne sub cap, pe saltea.
În casa lor e cald. O casă dintr-o cameră cu două geamuri şi o uşă. Sunt două lemne puse în soba din colţ. O sobă mare, de lut văruit în alb, cu rola pusă anapoda deasupră plitei. Pe plită o căldare verde cu smalţul sărit şi un ceainic. Pe jos, linoleum şi câteva ţoale atârnate pe pereţi.
21
ian.
Florentina și Claudiu Cantoreanu
– Îl am pe Denis, cel mic, Claudiu și Florentina. Ea e cea mai mare! zice încet mama în timp ce îl leagănă pe cel mic pe pat. De primul soț m-am despărțit și de atunci stăm cu chirie. Nu-i ușor, da’ n-avem ce face.
Se uită blând spre Florentina și Claudiu cum stau pe genunchi, pe podele și desfac pachetele cu alimente. Stau unul lângă altul, îmbrăcați în roșu și se uită într-o sacoșă albastră după dulciuri. Pun uleiul, zahărul, făina și orezul pe un scaun de lângă ei. Florentina scoate o pungă mare cu bomboane de pom. Se uită la ea, zâmbește larg și o pune pe jos. Caută la fundul sacoșii și ia în mână o pungă mică cu biscuiți. O pune jos lângă bomboane și dă sacoșa albastră la o parte. Claudiu se joacă cu niste portocale. Ea cuprinde în palme biscuiții și se uită la ei. Îi întinde fratelui mijlociu punga mare cu bomboane și ei își lasă biscuiții.
26
nov.
Alte nevoi materiale
Fundatia „Star of Hope” Romania a organizat Centre de Zi care lucrează cu copii cu dizabilităţi în Iaşi, Bârlad, Vaslui, Dorohoi si Hus...
26
nov.
Povestea Teodorei
Teodora este primul copil al familiei Ciobanu din Iaşi. Născută la 33 de săptămâni, Teodora a fost diagnosticată cu Sindromul Down. Din cauza faptului că a fost născută prematur și a diagnosticului primit la naștere, Teodora este un copil sensibil, cu o imunitate scăzută. Ea are nevoie de o alimentație bogată în vitamine și proteine, are nevoie de o îngrijire mai atentă decât un copil care se naște fără nici o problemă.
Situația financiară a părinților este dificilă. Locuiesc într-o camera de doar 6 metri pătrați. De la vârsta de 2 ani, Teodora a fost integrată în programele de reabilitare ale Fundației „Star of Hope” România. Ea vine zilnic la Centrul de Zi ”Steaua Speranței”, câte 4 ore/zi și lucrează cu terapeuții de aici.
26
nov.
Povestea lui Mihai
Mihai Bîgu din Perieni-Vaslui, s-a născut normal, având o greutate de 3,500 kg și 50 de cm. La vârsta de 3 ani, însă, a primit diagnosticul de Autism Infantil și medicii din Bârlad i-au recomandat mamei să facă terapie ABBA. În același timp, tatăl lui Mihai se interna la Timișoara, fiind diagnosticat cu Hemofilie tip A, formă severă.
În anul 2010 Mihai face cunoștință cu Fundația Star of Hope Romania din Bârlad. Începe să facă terapie, ajutat de specialiștii din cadrul Centrului de Zi. Astăzi el este integrat în clasa specială, din cadrul unei școli normale, în clasa a II a, și face terapie după-amiaza. El știe acum să scrie liniuțe, bastonașe, cifre – știe să numere până la 100, litere și citește pe silabe cuvinte scurte. Achizițiile la nivel de abilități de viață independentă sunt și ele destul de bune: se îmbracă și se încalță singur – în condițiile în care până la vârsta de 6 ani nu reușea acest lucru și se încălța și pe dos cu papucii.
26
nov.
Povestea lui Manuel
Manuel este cel mai mare dintre cei trei băieți ai familiei Popa din Dorohoi. El este un băiețel care suferă de paralizie cerebrală spastică și de Varus Equin (piciorul drept îi este strâmb). În afară de Manuel și ceilalți 2 frați ai lui au probleme medicale: Marian (6 ani) are timpanul spart și nu aude, iar Mirel (3 ani) a făcut o reacție adversă la un vaccin și cu toate că a fost operat, operația nu a reușit.
Manuel beneficiază de terapie în cadrul Centrului de Zi Star of Hope din Dorohoi, dar pentru aceasta părinții fac naveta săptămânal 100 de km dus – întors. Părinții fac mari sacrificii pentru a-i trimite la școală pe cei 3 băieți. Uneori nici măcar nu au ce să le pună de mâncare la pachet. Cu greu reușesc să acopere cheltuielile de transport pentru a ajunge la terapie în Dorohoi. De asemenea, ei încearcă să strângă bani pentru a-l opera din nou pe Manuel la piciorul drept și pentru a-i cumpăra orteze.
18
iul.
Povestea unei familii din Dimăcheni, Botoşani
|
Suntem familia Stredie Vasile şi Carmen. Ne-am căsătorit în anul 2003 pe data de 30 august. Adina–Elena, primul nostru copil, s-a născut la data de 1 Mai. Pe atunci locuiam împreună cu părinţii soţului. În timp am încercat să ne construim o cameră separat în altă parte, deoarece acolo erau foarte multe tensiuni în relaţiile cu familia.
Locuiam într-o cameră fară curent electric şi fară apă potabilă. Pe data de 17 Noiembrie 2003 soţul meu era plecat la muncă, iar eu eram cu fiica mea în vârstă de 6 luni, acasă. Se făcuse noapte iar eu am aprins o lumânare, după care am plecat la vecini, la fântână să aduc o găleată cu apă. Era în jur de ora 17,30. Când am revenit în casă, faţa de masă şi lenjeria ardeau. Focul i-a carbonizat fetei mele mâna dreaptă şi o parte din obrazul drept. Am chemat ambulanţa care a dus-o de urgenţă la spitalul judeţian, unde i-au dat şanse puţine de supraveţuire. După o săptamănă de spitalizare a trebuit să-i amputeze antebraţul drept.
