This site uses cookies! Continue browsing involves their acceptance.

Comunicat de presă: #CelMaiFrumosCadou

Vineri, 28 mai 2021, orele 13, la sediul Centrului Star of Hope Iași, va avea loc un eveniment inedit, mult așteptat de copii – cadouri, surprize, clar, sărbătoare! La eveniment vor participa în jur de 30 de persoane, copii, tineri, voluntari și părinți.

Acțiunea face parte din

campania #CelMaiFrumosCadou

demarată de Fundația Star of Hope Romania,

pentru ajutorarea a 60 de copii din Centrele Star of Hope Iași și Botoșani,

prin Terapie și Acces la Educație

 

Pentru 15 copii cu dizabilități, #CelMaiFrumosCadou de 1 Iunie îl reprezintă Ora de Terapie, pentru că doar astfel vor putea să meargă și ei la școală, la fel ca alți copii. Doar că părinții lor abia au bani pentru mâncare și facturi… Iar Centrul nostru de Terapie e departe de satul în care locuiesc și drumul costă…

Pentru ceilalți  35 copii, #CelMaiFrumosCadou de 1 Iunie  înseamnă un loc în care să-și facă temele în liniște și cineva care să-i ajute să le explice cu răbdare atunci când ei nu înțeleg o temă… 

Fără implicarea noastră și a comunității, ar crește mult riscul de separare de familie cât și riscul de excluziune socială/școlară pentru copiii cu dizabilități. În acest demers, avem alături Primăria Municipiului Iași, prin intermediul proiectului ”Incluziune Socială Activă – Viitor Pentru Comunitatea Locală”, proiect finanțat în baza legii 350/2005. În cadrul proiectului, o parte din copiii cu dizabilități din cadrul Centrului Star of Hope Iași beneficiază de ședințe de terapie recuperatorie gratuită.

Inițiativei Fundației Star of Hope Romania s-au alăturat și companiile Quartz Matrix și Polirom, care susțin terapia unui număr de 4 copii din Centrului Star of Hope Iași. Din nefericire, pe lista de așteptare mai sunt încă 12 copii cu dizabilități, din mediul rural, care au nevoie de mai multe ore de terapie pe săptămână, pentru că progresele apar pprogresiv, în timp... Însă, pentru părinții acestor copii din mediul rural, cheltuielile necesare deplasării din sat până la Centrul nostru sunt prea mari...

Suntem recunoscători partenerilor care s-au alăturat, până acum, campaniei noastre - H2O Clean, Senti Cafe și Vatams Concept! Mulțumim pentru cadouri, dulciuri și îmbrcăminte!

Mulțumim din suflet dnei Amalia Georgescu, manager Biocomp și AgeoBiz și renumitului scriitor Mihail Neamțu, pentru implicarea generoasă în susținerea terapiei copiilor cu dizabilități din centrul nostru.

Vă așteptăm cu drag!

 

Despre Fundația Star of Hope Romania

* peste 30 de ani de activitate în slujba copilului

* 6 CENTRE DE ZI pentru pentru copii și tineri cu dizabilități Iași, Bârlad, Botoșani, Dorohoi, Suceava, Chișinău

* 6 CENTRE DE ZI pentru copii aflați în situații de risc de abandon familial și școlar în Murgeni (jud. Vaslui), Babadag (jud. Tulcea), Valea Seacă (jud. Bacău), Huși (jud. Vaslui), Dimăcheni (jud. Botoșani), Botoșani

* intervenție și sprijin material, moral și financiar pentru părinții și familiile copiilor din proiecte

* sesiuni de informare/instruire a cadrelor didactice din comunitate privind modalități de lucru cu copilul cu dizabilități/copilul aflat în risc de abandon școlar sau familial

. © 2013-2017 Star of Hope Romania - Declaratia de confidentialitate