Povestea de succes a lui Sebastian Ilieși

Poveste Familia Ilieși

Suntem familia Ilieși și ne-am căsătorit în anul 1998. După un an de zile s-a născut primul copil, Sebastian. De la naşterea am aflat că am un copil cu dizabilităţi care nu va trăi decât cel mult o lună de zile. La un an de zile a suferit o intervenţie chirurgicală. După un an şi două luni s-a născut al doilea copil, Eduard tot cu dizabilităţi.

Medicul care a asistat la naştere mi-a zis: ,,Ai un handicapat acasă, ai mai făcut unul! Lasă-l să moară!”. Din clipa când am ajuns acasă cei mai buni prieteni ai noştri, chiar şi părinţii s-au retras, iar eu fară nici o informaţie m-am retras şi am început să îi cresc. Pe unul îl legănam pe picioare si pe celălalt în braţe timp de doi ani de zile.

Am fost depistată cu hepatită Tip ,,C” și am fost trimisă să fac investigaţii de specialitate pentru că ficatul era afectat în proporţie de 25% şi viaţa mea era garantată doar 3 ani de zile sub tratament. Am început tratamentul dar problemele mele nu s-au rezolva deoarece aveam nevoie de linişte şi repaos pentru refacere, dar în acelaşi timp şi copii mei aveau nevoie de un diagnostic pentru că nu mai ştiam cum să procedez cu ei în timp ce creşteau.

Copiii, în urma investigaţiilor au fost diagnosticaţi cu: sindrom hiperkinetic cu deficit de atenţie, întârziere mintală severă, microcefalee, sindrom epileptic ocazionlă și sindrom piramidal. Când am aflat toate aceste diagnostice, deşi vedeam că au probleme am simţit că este sfârşitul pentru mine, eu bolnavă şi doi copii cu handicap.

În toată această perioadă am locuit în oraşul Dorohoi în mai multe locuri cu chirie deoarece nu aveam locuinţa noastră. Copii fiind bolnavi, se dezvoltau greu, eram respinşi de cei din jur, marginalizaţi, la grădiniţă nu eram primiţi iar pe stradă toţi întorceau capul și noi eram foarte deprimaţi.

Trecând într-o zi prin oraş am văzut un grup de copii care se jucau într-o curte sub supraveghrea a două doamne. Deasupra ușii de la intrare scria ,,Centrul pentru copii cu Sindrom Down”. Nu am înțeles nimic dar, mi-am dat seama că e ceva diferit și am zis că bunul Dumnezeu se îndură şi de noi şi a deschis o uşă, după ce toţi oamenii ni le-au închis în faţă. După ce am întâlnit Fundația „Star of Hope”, putem spune că sensul vieţii noaste s-a schimbat, viaţa noastră a început să capete culoare şi să o vedem cu alţi ochi. La Centru am întâlnit persoane care ne-au primit, ne-au acceptat, iar prin specialiştii Fundaţiei am învăţat să facem altfel paşii în viaţă, mai încrezători şi cu speranţă în viitor.

Lucrând numai soţul meu nu am putut să ne descurcăm financiar și am fost nevoiţi să ne mutăm la ţară, la părinţi, unde am locuit într-o singură cameră timp de patru ani. Suntem la o distanţă de 30 km faţă de Dorohoi, dar cu toate acestea încercăm să nu ni se pară greu în a veni la Centru şi să continuăm recuperarea copiilor noștri. Centrul din Dorohoi este singura lor bucurie şi casa unde am găsit linştea de care aveam nevoie într-o lume atât de tulbure.

Povestea de succes a lui Sebastian Ilieși

Sebastian a început să vină în Centrul nostru de la vârsta de 3 ani. Când părinții au deschis pentru prima dată ușa Centrului acum 10 ani, am văzut o mamă cu un copil în brațe plângând și în spatele ei un tată cu un alt copil în brațe cu capul plecat cu fața tristă și în ochii lui se citea disperarea. Sebi, așa îi spunea părinții a fost diagnosticat cu sindrom hiperkinetic cu deficit de atenţie, întârziere mintală severă, microcefalee, sindrom epileptic ocazionl, era hiperactiv și nu știa să facă absolut nimic. Nici măcar nu avea răbdare să se joace cu jucăriile.

Primul obiectiv stabilit pentru el a fost să stea pe scaun liniștit pentru un minut și să reușim să-i captăm atenția. Pentru părinți am început să facem consiliere individuală și de grup. Anii au trecut, Sebi a început să acumuleze tot mai multe lucruri și am făcut demersuri să fie integrat la grădinita din sat. Mai apoi l-am integrat în clasa I și acum este in casa a V a . În toată această perioadă am ținut legătura cu cadrele didactice și am făcut parteneriate cu activități comune. Paralel cu acestă integrare în sistemul de învățământ normal părinții și copiii au venit la Centrul din Dorohoi să urmeze terapia de recuperare și sedințele de consiliere. Ei fac naveta de la 30 Km dus-întors față de Dorohoi. Sebi este deja cunoscut în sat și la școlă și apreciat pentru sucesele sale. A participat la diferite competiții sportive în nenumărate rânduri și anul trecut a obținut locul I pe comună la campionatul sportiv organizat de școlile de invățămînt normal din regiunea Lozna. Este foarte bun portar la fotbal și la Centru când vine după orele de recuperare cognitivă îi place să joace tenis de masă.

„Mulțumim Fundației Star of Hope România și personalului Centrului care au un mare merit în dezvoltarea copiilor mei. Noi ca familie suntem foarte mulțumiți de evoluția și integrarea copiilor în comunitate. Pentru noi, începutul venirii la Centru a însemnat totul. Eram niște persoane abandonate și izolate de familie și societate. Aici am găsit sprijin. Voi ați fost pentru noi șansa de care aveam nevoie. Dacă nu erați voi, oare unde ne-am fi găsit noi acum, cu doi copii cu handicap fără nici o informație și fără nadejde. Voi sunteți pentru noi deschizătorul de drumuri, tăria care ne-a ajutat să ridicăm ochii din pământ și să vedem un viitor și o speranță.”