Povesti de success

Poveste Familia Ilieși

Suntem familia Ilieși și ne-am căsătorit în anul 1998. După un an de zile s-a născut primul copil, Sebastian. De la naşterea am aflat că am un copil cu dizabilităţi care nu va trăi decât cel mult o lună de zile. La un an de zile a suferit o intervenţie chirurgicală. După un an şi două luni s-a născut al doilea copil, Eduard tot cu dizabilităţi.

Medicul care a asistat la naştere mi-a zis: ,,Ai un handicapat acasă, ai mai făcut unul! Lasă-l să moară!”. Din clipa când am ajuns acasă cei mai buni prieteni ai noştri, chiar şi părinţii s-au retras, iar eu fară nici o informaţie m-am retras şi am început să îi cresc. Pe unul îl legănam pe picioare si pe celălalt în braţe timp de doi ani de zile.

Andreea are 22 de ani, este studentă în anul II la Psihologie la Universitatea „Petre Andrei” din Iași și are o dizabilitate locomotorie. Nu se poate deplasa decât cu ajutorul unui cadru de susținere și este dependentă de o mașină atunci când este nevoie să ajungă la facultate sau oriunde este necesar. Sunt văduvă și nu mai am un loc de munca pentru că programul Andreei nu îmi permite. Prezentul concret este fiica mea, Andreea, pentru care trebuie să fiu puternică și cu ajutorul lui Dumnezeu să merg înainte alături de ea, să reușesc să o văd cu o meserie și să se poata întreține.

Andreea s-a născut la 7 luni și a avut o greutate de 1,500 kg. Îmi amintesc că doamna doctor a încercat să intervină și să îmi obțină aprobarea de a naște prin cezariană, dar nu s-a putut. Nu a fost prima dată când ne-am confruntat cu „Nu se poate!” de-a lungul povestii noastre. Andreea s-a născut cu triplă circulară de cordon, ceea ce a afectat-o. A trebuit să stăm internate în spital ca ea să crească în greutate și cu răbdare și iubire am pornit la drum. Din păcate, s-a întâmplat un accident și una din asistente i-a introdus din neatenție lapte în plămâni în loc de stomac. De aici a început calvarul vieții noastre de familie. Andreea aproape ca era sa moară.