Şi la Dorohoi s-a dăruit din inimă
Toţi suntem la fel, doar pragurile peste care trebuie să trecem în viaţă fac uneori diferenţa. Un diagnostic nu este decât o luptă în plus. O luptă care poate fi mai grea sau uşoară în funcţie şi de felul în care eşti sau nu susţinut de cei din jur. Un exerciţiu de iubire faţă de aproape a fost şi Campania Caritabilă „Dăruieşte din inimă” organizat de Fundaţia Star of Hope România.
Cu bucurie si recunoştinţă vă anunţăm că la acest eveniment caritabil, la Dorohoi ne-au fost alături oameni minunaţi cu suflet mare. În urma licitaţiilor de felicitări şi a donaţiilor făcute s-au strâns 7027 de lei. O parte din aceşti bai au fost folosiţi in cadrul zilei de 3 Decembrie – Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, 2 copii din proiectul nostru vor fi ajutaţi in vederea unor intervenţii chirurgicale, am oferit copiilor şi părinţilor o ieşire in comunitate cu o masă caldă, am cumpărat 2 elemente de exterior pentru parcul de joacă, am oferit familiilor pachete cu alimente. Ne dorim să oferim copiilor posibilitatea să frecventeze centrul de reabilitare Steaua Speranţei Dorohoi unde ei au făcut primii paşi in comunitate, au învăţat deprinderi de viaţă integrându-se treptat în societate. Este o muncă continuă şi aceşti copii au nevoie in continuare de susţinere.