Blog
Centrul „Star of Hope” Huşi: Raport Decembrie 2014
Luna decembrie a debutat, la Centrul „Star of Hope” Huși, cu derularea unei campanii pentru susținerea copiilor cu daruri din partea lui Moș Crăciun. Copiii au scris câte o scrisoare lui Moș Crăciun în care au menționat ce își doresc de la el. Marea surprindere a fost că 90% dintre ei și-au dorit hăinuțe și încălțăminte de iarnă. În această campanie s-a implicat un grup de tineri IT-iști, din Iași, care s-au oferit să îndeplinească dorințele copiilor. Astfel, ei au cumpărat ceea ce fiecare copil și-a dorit, iar în plus, au pus în fiecare cadou dulciuri și jucării. Copiii s-au bucurat enorm de mult când au văzut că Moș Crăciun le-a adus ceea ce și-au dorit. „Doamnă, nu pot să cred! Asta este ceea ce mi-am dorit cel mai mult!” a exclamat un copil, plin de bucurie, care în scrisoarea către Moș Crăciun nu a menționat că își dorește o mașinuță cu telecomandă, dar pe care a primit-o. Pe lângă copiii din cadrul Centrului au primit cadouri și frații acestora.
Familiile care au copii înscriși în programul din cadrul Centrului de Zi „Star of Hope” Huși au primit pachete cu alimente din partea Fundației „Star of Hope” România. Au primit pachete de Crăciun 20 de familii și 28 de copii. Specialiștii din cadrul Centrului au mers și acasă, în familii, unde de asemenea, au împărțit pachete.
Tot în această lună, copiii din cadrul Centrului au organizat un atelier de creaţie dedicat Sărbătorilor de Iarnă. În cadrul acestui atelier ei au confecţionat felicitări pentru Crăciun și au confecționat măști pentru Carnavalul Iernii, care a avut loc la finalul lunii.
Cu ocazia Carnavalului, copiii au avut parte de o masă festivă, sponsorizată de Restaurantul „Imperial” din Huși, și au primit și dulciuri din partea Consiliului Local din Huși. De asemenea, în cadrul acestui eveniment copiii au cântat colide și s-au bucurat alături de specialiștii din cadrul Centrului de venirea iernii și a Crăciunului.
Maica Dorothee Hahn, voluntar în cadrul Episcopiei din Huși a donat 20 pachete cu produse pentru Crăciun familiilor din programul Centrului „Star of Hope” Huși. A mers împreună cu specialiștii Centrului și a împărțit aceste pachete familiillor.