Newsletter

Lansare proiect „Federaţia Organizaţiilor de Părinţi – oportunităţi egale pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi”

Conferinta Mamaia 2014

Fundaţia Star of Hope Romania a lansat pe 25 iunie 2014 în Sala Galbenă a Prefecturii Iaşi proiectul „Federaţia Organizaţiilor de Părinţi – oportunităţi egale pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi”. La eveniment au participat un număr de 50 reprezentanţi ai: Consiliului Judeţean Iaşi, Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi, Instituţiei Prefectului Iaşi, reprezentanţi ai Organizaţiilor de părinţi, voluntari, media locală, părinţi şi copii. Proiectul este finanţat din bugetul Judeţului Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi, conform prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Conferinta Mamaia 2014 Conferinta Mamaia 2014

Durata implementării proiectului este de 4 luni, începând cu luna iunie 2014. Proiectul urmăreşte creşterea capacităţilor părinţilor din 5 judeţe de a se implica în promovarea şi respectarea drepturilor copiilor/tinerilor cu dizabilităţi. Rezultatul final al proiectului va fi o Federaţie a Organizaţiilor de Părinţi care au copii cu dizabilităţi – prima Federaţie din Romania care uneşte toţi părinţii care au copii cu dizabilităţi. În prezent sunt 14 Organizaţii de părinţi afiliate din judeţele: Iaşi, Botoşani, Vaslui, Neamţ, Bacău.