Stiri

Clubul Special Kids – Centrul „Steaua Speranţei” Iaşi

Pe data de 26.09.2013 a avut loc o întâlnire cu copiii, beneficiari ai serviciilor din cadrul Centrului de Zi „Steaua Speranţei” şi părinţii acestora în vederea reorganizării programului Clubul „Special Kids”.

Astfel, întâlnirea a avut loc în Grădina Botanică din Iaşi. Cu această ocazie le-au fost transmise câteva informaţii despre activităţile viitoare din cadrul Clubului, despre parteneriatele cu şcolile şi grădiniţele din Iaşi în vederea desfăşurării unor activităţi de grup recreative, despre atelierele de pictură şi dans, despre concursurile ce vor fi organizate, despre implicarea voluntarilor şi despre dezvoltarea abilităţilor de viaţă (gătit, igienă etc.). Părinţii s-au simţit încurajaţi şi au venit cu propunerea organizării unor carnavale cu ocazia a diferite evenimente. Cu această ocazie părinţii se vor implica activ în procesul de formare a copiilor în cadrul Centrului.

Activităţile Clubului Special Kids fac parte din terapia ocupaţională şi au ca scop dobândirea de noi abilităţi de către copii şi dezvoltarea acestora. Implicarea părinţilor (acolo unde se cere) va ajuta la întărirea relaţiei părinte–copil, cu atât mai mult cu cât majoritatea copiilor care vin la activităţi sunt adolescenţi.