Stiri

Invitație la parteneriat

Balul Primaverii 2017

În luna martie 2017, Fundația Star of Hope Romania organizează cea de-a doua ediție a campaniei IUBESC SĂ STRÂNG LUMEA LA PIEPT, o campanie dedicată copiilor și tinerilor cu sindrom Down, o campanie care reamintește tuturor că sindrom Down nu alege nici timpul, nici locul, nici familia.

Sindromul Down lovește la întâmplare, atât copilul cât și părintele. Oricine se poate trezi în situația asta, fie bogat fie sărac.

În primii ani de viață, copilul cu sindrom Down are nevoie obligatoriu de terapie. Are nevoie de educație. Și are nevoie de acceptarea celor din comunitatea în care trăiește. La vârsta adolescenței are nevoie să facă ceva util atât pentru familie cât și pentru societate, să învețe o meserie din care mai apoi să trăiască. Să fie, atât cât se poate, un om independent.

Cei 25 de ani de activitate ai Fundației Star of Hope Romania în slujba copiilor cu dizabilități au demonstrat că, dacă există implicare, rezultatele nu întârzie să apară. Însă cei care până mai ieri erau copii astăzi sunt adulți, tineri care au nevoie să se simtă utili, să poată lucra undeva, să se poată întreține. Un atelier protejat este soluția abordată de Fundația Star of Hope Romania. O astfel de soluție presupune implicarea comunității, pentru că e nevoie de resurse de care organizația noastră nu dispune. Acesta este, de altfel, si scopul acestei campanii, de a informa-sensibiliza opinia publica, prin diverse actiuni, cu privire la necesitatea existenței unui astfel de atelier, dar și pentru a aduna fondurile necesare susținerii activității unui atelier de serigrafie pentru tinerii cu dizabilități. 

Balul Primaverii 2017

În acest sens, Camera de Comerț și Industrie Iași a inițiat, în parteneriat cu Primăria Iași, Fundația Star of Hope Romania si Asociația Pro Ruralis, evenimentul caritabil Balul Primăverii 2017, ediția I – Vivaldi, pe 24 martie ac, la Hotel Astoria, orele 19.00.

VA INVITĂM cu drag să participați la acest eveniment, pentru a marca împreună Ziua Internațională a Sindromului Down, într-o atmosferă elegantă și relaxantă, o seară în cadrul căreia ne dorim ca generozitatea și omenia să se împletească pentru binele celor mai puțin norocoși, copii și tinerii cu sindrom Down.

Implicarea fiecăruia dintre dumneavoastră, oricât de mică ar fi, înseamnă foarte mult pentru copiii și tinerii cu sindrom Down din Centrele Star of Hope Romania.

Cum vă puteți implica?

1. PUTEȚI DONA 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT:

CONTRIBUABILII CARE EFECTUEAZĂ SPONSORIZĂRI, POTRIVIT PREVEDERILOR LEGII NR. 32/1994 PRIVIND SPONSORIZAREA, SCAD DIN IMPOZITUL PE PROFIT DATORAT SUMELE AFERENTE, DACĂ TOTALUL ACESTOR CHELTUIELI ÎNDEPLINEŞTE CUMULATIV URMATOARELE CONDIŢII:

  • ESTE ÎN LIMITA A 3 LA MIE DIN CIFRA DE AFACERI;
  • NU DEPĂŞEŞTE MAI MULT DE 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT DATORAT.

ÎN SCHIMBUL ACESTEI DONAȚII, TINERII CU SINDROM DOWN VOR LUCRA, PENTRU DUMNEAVOASTRĂ, ÎN ATELIERUL DE SERIGRAFIE MATERIALE CU IDENTITATEA VIZUALĂ A COMPANIEI PE CARE O REPREZENTAȚI (TRICOURI, AGENDA, PIXURI, CANI). ASTFEL, ACORDAȚI UNUI TÂNĂR CU DIZABILITĂȚI ȘANSA DE A FI INTEGRAT ÎN MUNCĂ!

2. PUTEȚI DONA UN PRODUS PENTRU LICITAȚIE;

3. PUTEȚI ACHITA CONTRAVALOAREA UNEI INVITAȚII LA evenimentul caritabil Balul Primăverii 2017, ediția I – Vivaldi, pe 24 martie 2017, Hotel Astoria, orele 19.00.

  • O INVITAȚIE PENTRU O PERSOANĂ = 300 RON
  • O INVITAȚIE PENTRU 2 PERSOANE = 500 RON

4. PUTEȚI ALEGE UNUL DINTRE PACHETELE DE SPONSORIZARE:

Diamond – 8.000 lei

Beneficii

  • Includerea logo firmă pe materialele de promovare ale evenimentului;
  • Includere logo sponsor pe site-ul ofcial al Fundației Star of Hope Romania, cu link către site-ul sponsorului;
  • Posibilitatea expunerii unui roll-up şi al unui ministand la locul evenimentului;
  • Posibilitate plasării de materiale de promovare/promoţionale în sacoşa evenimentului;
  • Speech – 3 minute – în cadrul evenimentului.

Platinum – 3.000 lei

Beneficii

  • Includerea logo firmă pe materialele de promovare ale evenimentului;
  • Includere logo sponsor pe site-ul ofcial al Fundației Star of Hope Romania, cu link către site-ul sponsorului;
  • Posibilitatea expunerii unui roll-up şi al unui ministand la locul evenimentului;
  • Posibilitate plasării de materiale de promovare/promoţionale în sacoşa evenimentului;

Gold – 2.000 lei

Beneficii

  • Includerea logo firmă pe materialele de promovare ale evenimentului;
  • Includere logo sponsor pe site-ul ofcial al Fundației Star of Hope Romania, cu link către site-ul sponsorului;
  • Posibilitatea expunerii unui roll-up şi al unui ministand la locul evenimentului;

Cu deosebită apreciere,
Aurora Vatamaniuc
Președinte Executiv
Fundația Star of Hope Romania