Comunicat de presă
Fundația Star of Hope Romania în parteneriat cu Fundația Agora Christi lansează proiectul „Tineri care vor mai mult”
Într-o lume în continuă schimbare, marcată de globalizare, diversitate și un ritm rapid al vieții, tinerii din generațiile Z și Alpha se confruntă cu provocări fără precedent în definirea identității și a direcției lor în viață. În acest context, Fundația Star of Hope România în parteneriat cu Fundația Agora Christi, lansează proiectul „Tineri care vor mai mult”, un program dedicat tinerilor din municipiul Iași, care își propune să răspundă nevoilor critice ale acestora.
Beneficiarii direcți ai proiectului includ 140 de tineri din Iași, care se confruntă cu provocări legate de definirea identității, tranziția de la educație la muncă, precum și nevoia de suport emoțional și consiliere. De asemenea, beneficiarii indirecți vor fi membrii familiilor acestor tineri și colegii lor, alături de 200 de membri ai comunităților locale, care vor beneficia de un număr mai mare de modele de bună practică și informații relevante pentru dezvoltarea lor.
Cu o valoare totală de 67,288.00 lei, din care 60,000.00 lei sunt cu valoare nerambursabilă de la Consiliul Local Iași în baza legii 350/2005, proiectul va fi implementat pe parcursul a trei luni, începând cu 15 august 2024 și până pe 15 noiembrie 2024.
Scopul Proiectului „Tineri care vor mai mult” vizează îmbunătățirea condițiilor de incluziune socială și profesională pentru 140 de tineri din Iași, prin facilitarea accesului la activități de dezvoltare personală, educație financiară și promovarea voluntariatului. În acest sens vor fi organizate workshop-uri pentru tineri în domenii precum dezvoltare personală, antreprenoriat și voluntariat, va fi dezvoltat un Club al Tinerilor unde aceștia vor primi suport chiar și după finalizarea proiectului. Activitățile proiectului vor culmina cu o conferință în cadrul căreia se vor discuta subiecte legate de autodepășire, dezvoltare profesională și personală.Proiectul „Tineri care vor mai mult” reprezintă un răspuns concret la nevoile stringente ale tinerilor din Iași, oferindu-le sprijinul necesar pentru a-și construi un viitor mai bun și mai sigur.
Pentru mai multe informații despre proiect, vă rugăm să ne contactați:
Maria Moholdt, Coordonator proiect
Email: maria.moholdt@starofhope.ro
Telefon: 0758 474 611
Despre Fundatia Star of Hope Romania
Fundația „Star of Hope” România este o organizație neguvernamentală, apolitică, bazată pe principii și valori creștine. Membră a organizației „Star of Hope Internațional” Suedia, este prezentă în România de peste 30 de ani având sediul central la Iași. Fundatia Star of Hope Romania este partener cu Organizatia Star of Hope Norvegia si Organizatia Star of Hope SUA. Misiunea Fundației „Star of Hope” România este îmbunătățirea calității vieții copiilor aflați în dificultate, în special a copiilor cu dizabilități.
De-a lungul celor 35 de ani de activitate, Fundația „Star Of Hope” Romania a reușit să ajute peste 30.000 de copii abandonați și copii cu dizabilități aflați în familii cu risc de abandon să aibă o viață mai bună.
Fundația „Star of Hope” România a fondat în anul 2014 Federația Organizațiiilor de Părinți care au Copii cu Dizabilități din regiunea de NE a României, care insumeaza peste 2000 de beneficiari.