2011

Campania “Dăruieşte pentru a schimba un destin” – 2011

DE CE AM INIŢIAT ACEASTĂ CAMPANIE?

Copilul cu dizabilităţi reprezintă o categorie vulnerabilă, expusă riscului separării de familie, marginalizării sociale. În judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani, Bacău, judeţe unde fundaţia Star of Hope Romania are deschise centre de zi pentru copii cu dizabilităţi şi susţine părinţii care au copii cu nevoi speciale, sunt înregistraţi aproximativ 8700 copii cu dizabilităţi. Mulţi dintre copiii cu dizabilităţi nu au acces la educaţie, cultură şi joc. Această situaţie se regăseşte mai ales în zonele sărace sau rurale; situaţia este şi mai dificilă pentru copiii încadraţi în grad grav de handicap. De obicei, copiii nu sunt implicaţi activ în viaţa comunităţii, în luarea deciziilor care îi privesc în mod direct; lipsa implicării este şi rezultatul atitudinii pe care o au membrii comunităţii.

Vulnerabilitatea familiilor care au copii cu dizabilităţi este accentuată şi de sărăcie. Regiunea de NE a fost afectată foarte puternic de criza economică; indicatorii statistici arată că judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani se încadreză în rândul judeţelor cu cea mai mare cădere economică. Regiunea NE este pe locul 2 în topul celor mai sărace regiuni ale Uniunii Europene, puterea de cumpărare fiind de 29% din PIB-ul mediu lunar al UE. Analizele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) arată că decalajul dintre regiunea de NE şi media naţională va continua să se accentueze atât în ceea ce priveşte Produsul Intern Brut pe locuitor cât şi în ceea ce priveşte salariile. Indicele de disparitate scade continuu în regiunea de NE. Din date statistice, în anul 2010, numărul copiilor săraci a crescut în ţara noastră la 350 000!!! Sărăcia este unul dintre factorii importanţi care au determinat ca, de la începutul acestui an, în sistemul din judeţul Iaşi de protecţie a copilului au intrat 217 copii. De asemenea, conform datelor DGASPC Vaslui, de la începutul anului 2011, datorită în principal sărăciei, în Vaslui au fost lăsaţi în „grija statului” 53 copii; cele mai afectate sunt familiile monoparentale. Cea mai mare rată a abandonului se înregistrează în zona urbană a Bârladului!!!

Din experienţa de 15 ani a Fundaţiei Star of Hope în derularea proiectelor pentru copii cu dizabilităţi şi familiile lor din judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani a reieşit faptul că părinţii care au copii cu dizabilităţi se simt izolaţi şi neglijaţi. Mulţi dintre ei luptă singuri cu problemele apărute deoarece nu cunosc alţi părinţi care se confruntă cu aceleaşi situaţii, alţii renunţă să mai lupte, sunt descurajaţi de refuzuri sau barierele ridicate de societate în calea integrării copiilor lor. Apariţia unui copil cu nevoi speciale în familie poate crea serioase disfuncţii în dinamica acesteia, ajungându-se chiar la situaţia în care mama este nevoită să crească singură copilul cu dizabilităţi deoarece tatăl părăseşte familia.

Fundaţia Star of Hope Romania este o organizaţie neguvernamentală românească, apolitică, înfiinţată în anul 1998 cu sediul central la Iaşi. Misiunea fundaţiei este de a îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor aflaţi în dificultate în special a copiilor cu dizabilităţi. Fundaţia este acreditată în baza legii ca furnizor de servicii sociale, principalul obiectiv fiind de împuternicire a părinţilor. În prezent, în reţeaua noastră există 9 asociaţii ale părinţilor care au copii cu Sindrom Down, Autism şi Deficienţe Neuro-Motorii. Aceste asociaţii dezvoltate cu suportul Fundaţiei Star of Hope România în judeţele Iaşi, Botoşani şi Vaslui însumează peste 500 de părinţi.

În judeţul Iaşi, în decembrie 2010, a fost deschis Centrul Regional de REABILITARE “Steaua Speranţei” care deserveşte copii cu nevoi speciale din toată zona Moldovei.

Părinţii copiilor cu nevoi speciale nu sunt afectaţi numai de deficienţa copilului lor şi de barierele impuse de societate, ci şi de contextul actual al crizei, suferind astfel şi mai mult din cauza lipsurilor materiale care îi limitează să ofere îngrijire de calitate copiilor.

Campania “Dăruieşte pentru a schimba un destin” se desfăşoară în judeţele Iaşi, Vaslui şi Botoşani în parteneriat cu Asociaţiile de părinţi care au copii cu dizabilităţi: Asociaţia „Renaşterea Speranţei” Iaşi, Asociaţia „Cutezătorii” Iaşi, A.N.C.A.A.R. Iaşi, Asociaţia „Ne trebuie Speranţă” Botoşani, Asociaţia „Pentru Noi” Bârlad, Asociaţia „Mereu Împreună” Dorohoi, Asociaţia „Vino şi vezi” Vaslui, Asociaţia „Sindrom Down” Bacău.

Din rândul instituţiilor locale s-au alăturat Campaniei noastre: Primăria Municipiului Iaşi, D.G.A.S.P.C. Iaşi, D.G.A.S.P.C. Vaslui, Inspectoratul Şcolar Iaşi, Universitatea „Petre Andrei” Iaşi – Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie, Colegiul Tehnic „Ion Holban”, Colegiul „Richard Wurmbrand” Iaşi, Academia Show, Palatul Copiilor Iaşi.

Alături de noi sunt, prin susţinerea evenimentelor din cadrul Campaniei: European Children s Help Organisation, Rotary Club Iaşi – Curtea Domnească, Ordinul Suveran al Sf. Ioan din Ierusalim – Cavaleri de Malta, Utildeco susţinut de ADV Romania, Moldova Mall, Taxi „For You” Iaşi, Delphi Systems Iasi.

Ambasadorii Campaniei sunt: scriitorul Dan Lungu şi d-na Cristina Nichita.

OBIECTIVELE CAMPANIEI

  • Informarea şi sensibilizarea comunităţii;
  • Strângere de fonduri.

ACTIVITĂŢI PLANIFICATE:

în judeţul Iaşi

  • 25.11.2011 – Conferinţă de presă: Lansarea Campaniei Regionale de susţinere a copiilor cu dizabilităţi “ Dăruieşti pentru a schimba un destin”; evenimetul a avut loc în Sala Mare a Primăriei Iaşi;
  • 02.12.2011 – 20.12.2011 – Stand cu produse pentru vânzare, organizat de Fundaţia Star of Hope Romania ,în parteneriat cu Moldova Mall şi Colegiul Tehnic “Ion Holban” – profesor educator Gabriela Gasner;
  • 03.12.2011 – Spectacol dedicat copiilor cu dizabilităti realizat în parteneriat cu Asocitaţia de părinţi ”Cutezătorii” Iaşi, Palatul Copiilor Iaşi, Academia Show, Colegiul Tehnic “Ion Holban” şi Radio Iaşi. Evenimenul a avut loc în sala Bloc Producţie Radio Iaşi;
  • 09.12.2011 – “Ziua Porţilor Deschise” eveniment organizat între orele 11:00 – 13:00, la Centrul Regional de Reabilitare a Copiilor şi Tinerilor cu Dizabilităţi “Steaua Speranţei” Iaşi, din str. Bariera Veche nr. 3;
  • 20.12.2011 – va avea loc un Spectacol caritabil de Crăciun, realizat cu sprijinul Colegiului Richard Wurmbrand Iaşi.

Date de contact:

Centrul Regional de Reabilitare a Copiilor şi Tinerilor cu Dizabilităţi “Steaua Speranţei” str. Bariera Veche, nr. 3 Iaşi.

Aurora Vatamaniuc: tel. 0744506036

în judeţul Botoşani

  • 30.11.2011 – “Ziua Portilor Deschise” la sediul Fundaţiei Star of Hope Dorohoi, din str. Stefan cel Mare nr.11
  • 02.12.2011 – Dezbatere organizată în Botoşani de către Asociaţia de părinţi “Ne trebuie speranţă” Botoşani în parteneriat cu Fundaţia Star of Hope Romania;
  • 20.12.2011 – Serbarea de Crăciun realizată de Fundaţia Star of Hope Romania în parteneriat cu Asociaţia de părinţi „Mereu împreună 2008” Dorohoi şi Grădiniţa nr. 9 Dorohoi.

Date de contact:

Centrul de zi pentru copii cu dizabilităţi Steaua Speranţei Dorohoi, str. Stefan cel Mare şi Sfânt, nr.11, Dorohoi; Camelia Topală: tel. 0740044829

Asociaţia de părinţi “Ne trebuie speranţă, Botoşani”- Silvia Griciuc: tel. 0745888261

în judeţul Vaslui

  • 02.12.2011 – Grup suport pentru mame care au copii cu dizabilităţi organizat de Asociaţia de părinţi „Vino şi Vezi” Vaslui în colaborare cu Centrul Agape Vaslui şi Fundaţia Star of Hope Romania;
  • 03.12.2011 – “Ziua Porţilor Deschise”, eveniment organizat la sediul Fundaţiei Star of Hope în Bârlad aflat în cadrul Complexului de Servicii Comunitare Bârlad din str. Epureanu nr.19;
  • 15.12.2011 – Serbarea de Crăciun organizată în Vaslui de Asociaţia de părinţi „Vino şi Vezi” în colaborare cu Centrul Agape Vaslui şi Fundaţia Star of Hope Romania;
  • 17.12.2011 – Serbarea de Crăciun realizată de Fundaţia Star of Hope Romania în parteneriat cu Asociaţia de părinţi “Pentru Noi” Bârlad şi Şcolile nr.1, nr. 6, nr. 11; locaţia – sediul Fundaţiei Star of Hope în Bârlad aflat în cadrul Complexului de Servicii Comunitare Bârlad din str. Epureanu nr.19.

Date de contact:

Centrul de zi Star of Hope Bârlad în cadrul Complexului Servicii Comunitare, str. Epureanu nr.19, Bârlad.

Marin Ligia: tel. 0727114272

Petronela Pintilie: tel. 0751922148

Asociaţia Vino şi vezi, Vaslui – Octavian Teodorescu: tel. 0727305202

în judeţul Bacău

  • 03.12.2011 – Atelier de lucru planificat de Asoiaţia Sindrom Down Bacău în cadrul centrului educaţional “Our Kids” din strada Lunca Bistrişei nr. 6A, Bacău;
  • 05.12.2011 – “Ziua Portilor Deschise” organizată de Asociaţia Sindrom Down Bacău în cadrul centrului educaţional “Our Kids”;
  • 16.12.2011 “Interacţiunea familie-şcoală în procesul integrării elevilor cu CES în învăţământul de masă”, eveniment organizat în parteneriat cu Şcoala Specială Maria Montessouri (profesor de sprijin Maria Hongu);
  • 21.12.2011 – Spectacol de Crăciun “Dăruiţi-le şi lor Crăciunul”. Locaţia: ARENA MALL BACĂU. Spectacolul este organizat în colaborare cu voluntari de la câteva cluburi artistice din municipiu.
  • 22.12-24.12.2011 – Voluntarii implicaţi în campanie vor vizita familii care au copii cu dizabilităţi, vor oferi pachete de Crăciun.

Date de contact:

Asociaţia Sindrom Down Bacău tel. 0722514203, 0234/588984

REZULTATE AŞTEPTATE:

  • Mobilizarea comunităţilor locale din judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani, Bacău;
  • Întărirea capitalului uman;
  • 500 de familii care au copii cu dizabilităţi se vor bucura de cadoul de Crăciun – un pachet de alimente;
  • Continuarea oferirii serviciilor de reabilitare pentru copii/tineri cu dizabilităţi.

Fiecare persoană fizică, companie, instituţie, este invitată să ofere:

Un Dar Special pentru un Copil Special.

Împreună putem face mai mult!