Newsletter

Centrul de zi pentru copii aflati in dificultate, Husi – aprilie 2015

Luna aceasta 5 voluntari (elevi ale liceelor din Huşi) şi-au oferit sprijinul pentru a-i ajuta pe copiii din cadrul Centrului la teme și la activitățile extrașcolare.

Luna aprilie a debutat cu activități de confecționare a felicitărilor pentru Sărbătorile Pascale. Copiii au lucrat pe grupe, sau individual, la felicitările, care în final au ajuns la părinți, prieteni și voluntari, sub formă de mulțumire pentru tot sprijinul pe care l-au primit din partea lor.

Activităţi educaţionale:

Specialiştii din cadrul Centrului oferă sprijin la teme, zilnic, copiilor din cadrul proiectului, deoarece majoritatea dintre ei nu sunt ajutaţi sau supervizaţi de către părinţi acasă. Cum majoritatea părinţilor lucrează, ei nu au timp să mai realizeze şi această sarcină. Specialiştii supraveghează zilnic realizarea temelor de către copii şi astfel aceştia nu rămân în urmă cu lecţiile.

Masă caldă pentru copii. Această masă caldă reprezintă un pas important în creşterea nivelului de trai al copiilor; fără acest aport caloric, riscul de eşec sau abandon şcolar ar fi mai mare. Pentru unii dintre copii este singura masă consistentă din zi.

Menţinerea relaţiilor cu cadrele didactice pentru monitorizarea situaţiei şcolare a copiilor. Colaborarea cu profesorii sau învăţătorii este esenţială în procesul de prevenire a abandonului şcolar. Învăţătorii oferă specialiştilor informaţii cu privire la nevoile pe care le au copiii şi care se pot acoperi în cadrul Centrului. Luna aceasta specialiştii din cadrul Centrului au mers la şcolile unde sunt înscrişi copiii din program pentru a monitoriza situaţia copiilor înscrişi în cadrul Centrului din primul semestru. De asemenea, luna aceasta s-au încheiat şi parteneriate cu câteva şcoli din Huşi în vederea derulării unor activităţi împreună.

Consiliere părinţi şi copii. Copiii au fost consiliaţi în vederea îmbunătăţirii comportamentului în mediul şcolar şi în comunitate.

Luna aceasta părinții copiilor din cadrul Centrului au beneficiat de o sesiune de instruire cu privire la:

  • Creșterea stimei de sine și valoarea umană;
  • Modul în care se comunică o informație și modul în care se primește o informație – cum să transmitem ceea ce vrem ;
  • Importanța apartenenței la un grup – dezvoltarea unui grup de părinți care să devină resursă pentru membrii lui (schimb de informații, dezvoltare abilități de comunicare, creșterea stimei de sine, activități derulate în vederea dezvoltării personale etc.);
  • Distribuire alimente. Luna aceasta au fost distribuite alimente la 2 familii din cadrul proiectului.

Rezultate obţinute:

  • Motivarea părinţilor pentru a-şi asuma responsabilităţile pe care le au, reducând riscul abandonului familial, eşecului şcolar;
  • Părinţii celor mai mulţi dintre copii devin tot mai conştienţi de nevoia implicării lor în activităţile centrului;
  • Copiii care vin la centru merg regulat la şcoală şi reuşesc să facă faţă cerinţelor;
  • Îmbunătăţirea condiţiilor oferite beneficiarilor serviciului;
  • Implicarea comunităţii locale în viaţa centrului;