Nicoleta Bahnar

Se duce repede spre pat. Un pat dintr-un cadru de lemn, fără margini şi cu o saltea albastră mai mare decât el pusă deasupra. Trage o pătură albă pe sora ei cea mai mică. E la vreun an jumătate. Stă pe o pernă mare, cu faţa în sus şi priveşte spre tavanul placat cu bucăţi de carton îmbibat de apă, ce stă la 1 m de ea. „Să nu îi fie frig!” spune cu glas pierdut, Nicoleta. Lângă ea, pe pat, celelalte trei surori apropiate ca vârstă stau sub o patură în carouri. Dorm liniştit, fără perne sub cap, pe saltea.

În casa lor e cald. O casă dintr-o cameră cu două geamuri şi o uşă. Sunt două lemne puse în soba din colţ. O sobă mare, de lut văruit în alb, cu rola pusă anapoda deasupră plitei. Pe plită o căldare verde cu smalţul sărit şi un ceainic. Pe jos, linoleum şi câteva ţoale atârnate pe pereţi.

Mama le trezeşte pe fete şi se repede să o îmbrace pe una cu nişte pantaloni evazaţi şi mai scurţi decât trebuie, de îi ajung numai până sub genunchi. Fata se ridică pe pat cu tălpile goale. Nu scoate un sunet. Ochii mari, albastri se uită întrebători în jur. Mama o strange la piept și îi așează părul bălai, tuns scurt ca din topor. Zâmbește liniștit și se uită la sora ei cea mai mare, Nicoleta, cum pune pe masă o plasă de portocale și un ulei. Și un kilogram de făină și niște carne.

– Să aveți ce pune pe masa de Crăciun. Pentru copii! spune asistentul social și le întinde încă o sacoșă cu alimente.
Nicoleta ia în mână o portocală și i-o dă surorii ei. O cuprinde cu palmele ei mici, se uită la ea, ca și cum nu ar ști ce este și nu o desface.

Se face liniște. Pe ușă intră tatăl fetelor. E încadrat cu handicap psihic. Aduce, de afară, alte două sacoșe cu alimente și câteva cutii frumos împăturite cu cadouri pentru cei cinci copiii. Le pune pe masa de lângă un pătuț de lemn plin de haine și jucării, cu vopseaua coșcovită. Pe masă un brad împodobit haotic cu betea și câteva globuri. Se așează pe pat lângă fete. O ia în brațe pe cea mai mică și îi așează frumos căciula împletită.

Nicoleta stă lângă mama ei și o ajută. Așa cum face în fiecare zi. Ea este cea mai mare. Ea trebuie să aibă grijă de surorile ei. Zi de zi le aduce acasă, de la Centrul de Zi „Star of Hope” Huși, o masă caldă. Uneori singura lor masă. Ea merge la școala. Surorile ei nu. Nu au cu ce.

– Mulțumim! spune mama cu un zâmbet forțat și trist pe față în timp ce Nicoleta le împarte din portocala ei, feliuțe mici surorilor.