Povesti de success

Codrin Blanaru

Din aprilie 2013, Codrin frecventează Centrul de Reabilitare pentru Copii și Tineri cu Dizabilități „Steaua Speranței” Iași unde s-a adaptat într-un timp scurt, a învățat să se joace cu alți copii și este dornic să învețe lucruri noi.

Deși a fost diagnosticat cu retard mental psiho-motor sever, Codrin a învățat cum să socializeze și să respecte reguli, iar progresele în domeniul cognitiv, deși mici, au început să fie tot mai dese și mai vizibile. Limbajul receptiv este prezent. Uneori, un suport vizual (ex: demonstrația) ar putea fi necesar pentru o înțelegere mai eficient unele cerințe sau sarcini. Limbajul verbal nu este dezvoltat conform vârstei, are un vocabular sărac și se exprimă neinteligibil. Uneori, datorită orelor de terapie, reușește să comunice într-o manieră proprie, folosindu-se uneori de limbajul mimico-gestual (mai ales în timpul cântecelor) iar eforturile lui și veselia care-l caracterizează l-au ajutat să fie acceptat de ceilalți copii. Împreună cu ceilalți copii, prin terapia de grup a învățat să fie disciplinat, și-a format capacități specifice de autoservire și autonomie personală. Mănâncă independent, folosește corespunzător tacâmurile. Mersul la toaletă se desfășoară doar sub supravegherea terapeutului, fiind necesare doar câteva indicații pentru a-i aminti pașii necesari folosirii toaletei. Capacitatea de concentrare a atenției s-a dezvoltat treptat, reușind astfel să îndeplinească sarcini ce necesită mai mult timp.

Își îndeplinește singur sarcinile impuse de terapeut, lucrează individual la măsuță, se angajează chiar să fie un ajutor pentru terapeut în rezolvarea diferitelor sarcini cu ceilalți copii. Prin intermediul jocului a dobândit și și-a fixat multe cunoștințe și deprinderi: denumește câteva culori, asociază culori și imagini, potrivește forme, recunoaște și identifică animale după sunetele lor specifice și construiește prin imitație, însă drumul lui abia a început.