Povestea lui Manuel

Manuel este cel mai mare dintre cei trei băieți ai familiei Popa din Dorohoi. El este un băiețel care suferă de paralizie cerebrală spastică și de Varus Equin (piciorul drept îi este strâmb). În afară de Manuel și ceilalți 2 frați ai lui au probleme medicale: Marian (6 ani) are timpanul spart și nu aude, iar Mirel (3 ani) a făcut o reacție adversă la un vaccin și cu toate că a fost operat, operația nu a reușit.

Manuel beneficiază de terapie în cadrul Centrului de Zi Star of Hope din Dorohoi, dar pentru aceasta părinții fac naveta săptămânal 100 de km dus – întors. Părinții fac mari sacrificii pentru a-i trimite la școală pe cei 3 băieți. Uneori nici măcar nu au ce să le pună de mâncare la pachet. Cu greu reușesc să acopere cheltuielile de transport pentru a ajunge la terapie în Dorohoi. De asemenea, ei încearcă să strângă bani pentru a-l opera din nou pe Manuel la piciorul drept și pentru a-i cumpăra orteze.

Continue reading

Povestea unei familii din Dimacheni

Povestea unei familii din Dimăcheni, Botoşani

Povestea unei familii din Dimacheni

Suntem familia Stredie Vasile şi Carmen. Ne-am căsătorit în anul 2003 pe data de 30 august. Adina–Elena, primul nostru copil, s-a născut la data de 1 Mai. Pe atunci locuiam împreună cu părinţii soţului. În timp am încercat să ne construim o cameră separat în altă parte, deoarece acolo erau foarte multe tensiuni în relaţiile cu familia.

Locuiam într-o cameră fară curent electric şi fară apă potabilă. Pe data de 17 Noiembrie 2003 soţul meu era plecat la muncă, iar eu eram cu fiica mea în vârstă de 6 luni, acasă. Se făcuse noapte iar eu am aprins o lumânare, după care am plecat la vecini, la fântână să aduc o găleată cu apă. Era în jur de ora 17,30. Când am revenit în casă, faţa de masă şi lenjeria ardeau. Focul i-a carbonizat fetei mele mâna dreaptă şi o parte din obrazul drept. Am chemat ambulanţa care a dus-o de urgenţă la spitalul judeţian, unde i-au dat şanse puţine de supraveţuire. După o săptamănă de spitalizare a trebuit să-i amputeze antebraţul drept.

Continue reading

Povestea lui Filip

Povestea lui Filip

Povestea lui Filip

Filip a fost diagnosticat la naştere cu Sindrom Down şi este în familia noastră de aproape 4 ani. Suntem foarte mândri de el şi evoluţia pe care a avut-o până acum, ceea ce ne-a făcut să-l înscriem la o grădiniţă normală, pentru 3 zile pe săptămână, continuând să participe, în celelalte 2 zile, la activităţile de recuperare din cadrul Centrului Regional de Reabilitare „Steaua Speranţei” Iaşi.

Viaţa şi planurile noastre au fost date peste cap în ziua în care, din senin, Filip a refuzat să mai meargă, dorind să se deplaseze doar în şezut. El este foarte activ, iubeşte să alerge după surorile lui, să danseze împreună cu ele. Acum este destul de greu să îl vedem că nu mai poate face nimic din toate acestea. Kinetoterapeutul din cadrul Centrului ne-a recomandat să mergem la spital, exact în ziua în care am descoperit că Filip nu mai poate merge. La spital, după ce a fost examinat de diferiţi medici şi i s-au făcut radiografii, a fost diagnosticat cu boala Perthes la amble şolduri.

Continue reading

Pveste Codrin Blanaru

Poveste Codrin Blanaru

Pveste Codrin BlanaruFamilia Constantin şi Veronica Blanaru locuiesc în satul Larga Jijia, comuna Movileni, judeţul Iaşi, la aproximativ 30 de km de Iaşi. Familia Balnaru are trei copii: Dănuţ – 18 ani, Georgiana – 16 ani şi Codrin – 5 ani. Ei sunt o familie unită şi muncitoare. Poate că venitul pe care il aduce tata le-ar fi de ajuns pentru întreţinerea întregii familii dacă nu ar fi apărut unele lucruri neprăvăzute.

Primul copil, Dănuţ de 18 ani, a fost diagnosticat cu autism. Are nevoie de ajutorul mamei şi de tratament medicamentos. Georgiana de 16 ani, este la liceu în clasa a X-a, în Iaşi şi are nevoie în fiecare lună de bani să plătească chiria şi să se hrănească pentru a putea învăţa.

Viaţa le-a oferit o nouă încercare la cel de-al treilea copil Codrin, mezinul familiei, care are Sindrom Down. Mamei îi este extrem de greu să se împartă pentru a le oferi sprijin celor 2 baieţi cu dizabilităţi cât şi atenţie Georgianei care este la vârsta adolescenţei.

Continue reading

Poveste Cornelia Onica

Poveste Cornelia Onica

Poveste Cornelia OnicaCornelia Onică este o fetiţă de 2 ani şi jumătate, diagnosticată cu sindrom Down. Cornelia are nevoie de sprijin şi suport pentru a se putea dezvolta armonios şi complet. Încă de la naştere, părinţii au primit informaţii despre sindromul Down şi despre faptul că fetiţa lor va fi deosebită de ceilalţi copii. Părinţii i-au oferit tot ce au putut. A fost înconjurată cu multă afecţiune atât de părinţi cât şi de cele două surioare mai mari. Odată cu creşterea Corneliei părinţii au conştientizat nevoia unui sprijin de specialitate. Sub îndrumarea medicului neuropsihiatru, au fost sfătuiţi să vină la Fundaţia Star of Hope Romania pentru terapie şi consiliere.

Intervenţia timpurie pentru Cornelia şi ceilalţi copii cu vârstă până în 3 ani, este obligatorie şi de o importanţă foarte mare pentru dezvoltarea neuro-psiho-motorie totală.

Continue reading