Posts by Super User
Raport Conferință „Inimi zdrobite cu destin măreț!” 2015
Data de desfăşurare: 29 iunie – 4 iulie 2015
Locaţia: Marea Neagră, Staţiunea Mamaia
Moderatori: Doamna Aurora Vatamaniuc
Invitaţi: Dr. Rodica Maloş, Dr. Costel Ghica, D-l Florin Vasiliu, Heather Dyce (Anglia), Pastor Tor Holmberg (Suedia), Avasiloai Liviu, Maria Preson (S.U.A);
Participanți: 275 persoane
- 185 părinții și 50 copii beneficiari ai serviciilor oferite în cadrul Centrelor din cele 3 Judeţe: Iaşi, Vaslui şi Botoşani şi părinţi şi copii din Republica Moldova de la Asociaţia Obştească de Susţinere a Copiilor cu Cerinţe Speciale;
- 20 specialişti;
- 15 invitaţi din străinătate şi colaboratori;
Descriere:
Fundaţia „Star of Hope” România a organizat a -IV- a ediţie a Conferinţei Părinţilor cu titlul „Inimi zdrobite cu destin măreţ!”. Acestă conferinţă a putut fi realizată cu sprijinul sponsorilor: „Star of Hope” International Suedia, Heather Dyce, Dr. Rodica Maloş, Biserica de Români din Seattle. Locaţia a fost una cu totul specială: Marea Neagră, staţiunea Mamaia. Părinţii au fost impresionaţi de toată atmosfera conferinţei, de mărturiile prezentate şi de oamenii deosebiţi care le-au transmis mesaje de încurajare morală şi spirituală pe tot parcursul programului.
Absolvirea Liceului
Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati, Iasi – Aprilie 2015
Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
Fundaţia „Star of Hope” România în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi au organizat în data de 2 aprilie, Ziua Internatională de Conştientizare a Autismului, sesiunea de instruire pentru cadrele didcatice „Tulburări din Spectrul Autism – Dificultăţi si posibilităţi de integrare în învăţământ. Activitatea a făcut parte din campania naţională „Arată ca îţi pasă!”.
Centrul de zi pentru copii aflati in dificultate, Husi – aprilie 2015
Luna aceasta 5 voluntari (elevi ale liceelor din Huşi) şi-au oferit sprijinul pentru a-i ajuta pe copiii din cadrul Centrului la teme și la activitățile extrașcolare.
Luna aprilie a debutat cu activități de confecționare a felicitărilor pentru Sărbătorile Pascale. Copiii au lucrat pe grupe, sau individual, la felicitările, care în final au ajuns la părinți, prieteni și voluntari, sub formă de mulțumire pentru tot sprijinul pe care l-au primit din partea lor.
Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati, Dorohoi – Aprilie 2015
Săptămânal copiii cu nevoi speciale care sunt integrați în școli și grădinițe beneficiază de monitorizare. Pe lângă acest lucru, psihologul Fundației noastre merge și lucrează efectiv în clasă cu copilul care are nevoi speciale și este din proiectul nostru. Totodată oferim îndrumare și metode de lucru cadrelor didactice care au integrat acești copii dar nu au metodologia aplicativă sau clasele sunt prea aglomerate iar ei necesită o atenție mai specială.
Raluca, fetița care a beneficiat prin campanie, de o intervenție chirurgicală la urechi pentru fixarea aeratoarelor, i-a fost fixată și o proteză mandibulară provizorie. A fost și în această lună la control la Cluj tot cu ajutorul Fundației „Star of Hope” România pentru evaluari şi strângerea aparatelor fixate. Ea continuă și ședințele de logopedie din cadrul centrului deoarece are nevoie de recuperare și in acest domeniu.
Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati, Iasi – Mai 2015
Copiii de la Centrul de Reabilitare pentru Copii şi Tinerii cu Dizabilităţi „Steaua Speranţei” Iaşi, în data de 8 mai au fost vizitaţi de tinerii de la Corul „Sdi Deo Gloria” al Liceului Baptist „Alex Popovici” Din Arad. Aceştia au pregătit un frumos repertoriu dirijat de domnul Cusursuz Vladimir. După micul recital tinerii au împărţit cadouri copiilor.
În data de 13 mai la sediul Fundaţiei „Star Of Hope” România a avut loc prima întălnire a Consiliului Director al Federaţiei Organizaţiilor de Părinţi care au Copii cu Dizabilităţi. Unul din principalele subiecte discutate a fost realizarea unui plan de viitor pentru respectarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi.
Centrul de zi pentru copii aflati in dificultate, Husi – mai 2015
Luna aceasta elevii de la Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși au prezentat copiilor din cadrul Centrului „Star of Hope” din Huși o piesă de teatru. Copiii de la Centrului s-au putut bucura, atât de timpul petrecut vizionând piesa de teatru, cât și de timpul petrecut cu elevii care au jucat pe scenă. Astfel de activități inițiate de elevi sunt modele de implicare a comunității în sprijinirea și încurajarea copiilor care provin din medii defavorizate.
Comunitatea este conștientă și răspunde la nevoile pe care le au membrii ei.
Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati, Dorohoi – Mai 2015
În această lună am participat la festivitatea de absolvirea celor 12 clase pe care Iulia le-a terminat. Ea este în proiectul nostru din clasa a III a și are tetrapareză spastică. Am făcut nenumarate demersuri și am oferit consiliere părinților pentru ca ea să meargă la școală și liceu în învățământul normal. A fost un drum lung și greu deoarece mama zilnic a dus-o și a adus-o de la școală, dar a meritat efortul.

Manuel Popa a fost operat la amândouă piciorușe. A fost spitalizat timp de două săptămâni, a fost externat cu ghips la ambele piciorușe pe care l-a purtat 3 saptămâni. Pe lângă problemele motorii, important pentru Manuel va fi recuperarea continuă de care va avea nevoie atât pe parte cognitivă cât și logopedică, deoarece având nenumarate spitalizari a oprit anul școlar. În cadrul Centrului „Star of Hope” Dorohoi el participă la ședințele de recuperare logopedică și cognitivă iar mama la grupul suport. Deasemenea această familie a fost ajutată de noi cu îmbrăcăminte și alimente.
Codrin Blanaru
Din aprilie 2013, Codrin frecventează Centrul de Reabilitare pentru Copii și Tineri cu Dizabilități „Steaua Speranței” Iași unde s-a adaptat într-un timp scurt, a învățat să se joace cu alți copii și este dornic să învețe lucruri noi.
Deși a fost diagnosticat cu retard mental psiho-motor sever, Codrin a învățat cum să socializeze și să respecte reguli, iar progresele în domeniul cognitiv, deși mici, au început să fie tot mai dese și mai vizibile. Limbajul receptiv este prezent. Uneori, un suport vizual (ex: demonstrația) ar putea fi necesar pentru o înțelegere mai eficient unele cerințe sau sarcini. Limbajul verbal nu este dezvoltat conform vârstei, are un vocabular sărac și se exprimă neinteligibil. Uneori, datorită orelor de terapie, reușește să comunice într-o manieră proprie, folosindu-se uneori de limbajul mimico-gestual (mai ales în timpul cântecelor) iar eforturile lui și veselia care-l caracterizează l-au ajutat să fie acceptat de ceilalți copii. Împreună cu ceilalți copii, prin terapia de grup a învățat să fie disciplinat, și-a format capacități specifice de autoservire și autonomie personală. Mănâncă independent, folosește corespunzător tacâmurile. Mersul la toaletă se desfășoară doar sub supravegherea terapeutului, fiind necesare doar câteva indicații pentru a-i aminti pașii necesari folosirii toaletei. Capacitatea de concentrare a atenției s-a dezvoltat treptat, reușind astfel să îndeplinească sarcini ce necesită mai mult timp.